Rednic, în genunchi!** Astra – Brașov 1-4! Două goluri din 11 metri, un penalty ratat: VIDEO REZUMAT

Redactor:
Marian Dima
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașii Astrei, în frunte cu internaționalul Găman au avut o prestație jenantă și au facilitat prima victorie a Brașovului pe terenul ploieștenilor

Brașovul a obținut aseară prima victorie din istorie pe terenul Astrei, scor 4-1 și a trecut peste ploieșteni în clasament. Două dintre goluri au fost marcate de rezerva Hadnagy, cel care a fost acuzat de „blat” împotriva CFR-ului.

Pe o ploaie care a transformat gazonul în orezărie, Astra a cedat lamentabil în fața Brașovului. Jucătorii lui Ionuț Badea au înscris de patru ori, pe fondul unor greșeli grave ale apărării gazdă. Două dintre goluri au venit din penalty, iar celelalte au purtat semnătura renegatului Hadnagy, care se află la prima „dublă” în Liga I. De la Astra nu a „mișcat” decât Fatai, marcatorul golului de onoare, dar și nigerianul a greșit, ratând o lovitură de la 11 metri, la scorul de 1-3.

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI COMENTARIUL LIVE AL PARTIDEI

ASTRA: Lung – Bărboianu, Găman, Oprsal, Morais – Seto, B. Pătrașcu – De Amorim, Spadacio, Țigănașu – Fatai

Rezerve: Grigore, Ricardo, Fl. Pătrașcu, Laionel, Băjenaru, Rusu, Mățel

BRAȘOV: Felgueiras – Ciupe, Cr. Munteanu, Machado, Cr. Ionescu – Viveiros, Olariu, Mateiu, M. Alonso – D. Dias, Moutinho

Rezerve: Godinho, Velayos, D. Silva, Majernik, Hadnagy, Al. Damian, Stângă

Arbitri: C. Buși, P. Iugulescu, I. Bucsi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București

„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!

Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”

Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool

Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani

S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!

BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h

JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?

BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau

România și Ungaria sunt obligate. S-a dat ordin de la UE. Am ajuns de râs în Europa

De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”

FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului

Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B

Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă

×